Ziua de 13 Septembrie a fost și va rămâne un reper fundamental în conștiința națională a românilor prin faptele de armă săvârșite sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu.
Pentru a marca sărbătorirea a 160 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii și a Zilei pompierilor din România vă prezentăm un scurt istoric din istoria pompierilor buzoieni.
Miturile esențiale ale omenirii considerau că focul este slugă bună, dar și dușman nemilos. Focul mitologic era atât motorul cauzal al vieții universului, cât și distrugătorul ei.
Lupta cu focul este o componentă de curaj, abnegație și de eroism a istoriei.
Lupta pentru prevenirea și stingerea incendiilor în țara noastră a început în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ,această luptă s-a desfășurat instituționalizat în orașele reședință de județ Buzău și Rm.Sărat.
După 1859, buna organizare și desfășurarea a activității de prevenire și stingere a incendiilor în orașele Buzău și Rm.Sărat a întâmpinat greutăți și piedici din partea proprietarilor la scosul coșurilor în afara acoperișului la înlocuirea coșurilor de nuiele cu cele de zid, la iluminatul public al orașului.
În perspectiva istorică, legea din 12 martie 1874 reprezintă, așadar actul de naștere pentru pompierii militari din Buzău.
Conform legii din 12 martie pompierii din orașele Buzău, Giurgiu și Ploiești sunt în sarcina Ministerului de Război. În ordinul nr.2015/1874, generalul de divizie Eugen Florescu se arată că întregul material de foc, harnașament, îmbrăcăminte, echipament, armătură și cai devine proprietatea Ministerului de Război. În același ordin se preciza că ofițerul comandant al pompierilor din Buzău, trebuie să se prezinte mai urgent să preia comanda. El va fi instalat de prefect și Comandantul Batalionului de dorobanți. Personalul va fi oferit de trupa Batalionului de dorobanți și tot ea va forma la 1877 prima baterie de artilerie care se va distinge pe câmpul de lupta la Sud de Dunăre.
Secția de pompieri buzoiană depindea de aceea din Ploiești și era formată din 52 soldați.
La 9 iulie 1891, prin Ordinul General nr.3149 s-au desființat bateriile de pompieri artileriști, constituiindu-se în orașele în care existau astfel de unități secții de pompieri. Mărimea secției urma să fie stabilită în raport cu dimensiunea orașului.Secția din Buzău urma să dispună de un efectiv format din 1 sergent major, 3 sergenți, 6 caporali, 30 soldați, și 20 cai.
Ordinul nr.3149 din 1891 a deschis o nouă etapă în procesul de instituționalizare a serviciului pompierilor militari, ea constând în desprinderea pompierilor de regimentele de artilerie și constituirea lor într-o unitate militară cu o singură misiune - lupta contra incendiilor.
Din anii 1930, până aproape de intrarea țării în al doilea război mondial, pompierii buzoieni și râmniceni au rămas organizați în secție.
Dotarea pompierilor buzoieni și râmniceni
Primele mențiuni documentare se păstrează din 1836 când ocârmuirea Slam Râmnic trimite comisiei târgului Râmnic o poruncă în legătură cu obligativitatea facerii unei tulumbe ce este necesară orașului la întâmplare de foc. Ocârmuirea respectând ordinul Marii Vornicii cere comisiei ca imediat să trimită 50 galbeni împărătești, prețul unei asemenea tulumbe. Deasemenea solicită comisiei să procure 2 sacale cu cai și și hamurile trebuincioase și cât se poate și hrana acestor cai precum și tocmirea a doi oameni pentru purtatul acestor sacale și facerea a 4 topoare și 4 căngi.
În 1844 Poliția Buzău trimite magistratului orașului o adresă prin care arată că în mai multe rânduri s-a cerut repararea poditului grajdului pentru caii instrumenturilor de foc, dar nu s-au luat măsuri, caii stau în noroi, se menționează și necesitatea repararii ușii grajdului ca să nu mai sufere caii în timpul iernii.
Aprovizionarea pentru hrana cailor și repararea instrumentelor se facea prin licitații, de regulă în fiecare an. Astfel primăria raportează în 1859 administratorului județului despre numeroasele reparații necesare la instrumenturile de foc , potcovitul și curățitul cailor de la comanda de foc. Repararea instrumenturilor de la comanda de foc pentru anul 1860, urmând a se face prin licitație, este rugat administratorul să dea cuvenita publicație pentru cei ce vor fi amatori și interesați, să se pregătească.
Până în 1862 pompierii se aflau la Buzău împreună cu Primăria și Prefectura în casele lui Caloian Cătănescu de pe actuala stradă a Unirii.
În bugetul orașului pe anul 1863 pentru Camera de foc se prevedea suma de 18920 lei pentru un îngrijitor la comandă, 6 tulumbagii , 4 sacagii, 2 chingași, un vizitiu și cu un toboșar.
Demersurile pentru obținerea unei dotări corespunzătoare au continuat în 1875, când sediul se afla în fostul arhondaric al mănăstirii Banu, cedat oficial în 1876.
În 1874 în dotarea pompierilor se aflau 3 pompe, un car și o scară de 20 metri, iar în 1898 s-a adăugat o pompă cu abur Merriwater și una de mână Knaust; iar 1892 s-a executat în regie reconstrucția ulucelor de la cazarma pompierilor. La 1893, s-a propus și s-a realizat lângă biserica Sfinții îngeri, un foișor de foc pentru supravegherea de către pompieri a orașului.
Serviciul de specialitate al Primăriei Buzău informează în 1911 conducerea primăriei despre pompele de la Serviciul Pompierilor care erau deteriorate, astfel că în caz de incendiu nu se vor putea întrebuința, s-a pus în vedere antreprenorului Sava Roth să le repare, astfel încât să fie utile serviciului.
Documentele vremii consemnează faptul că începând din anul 1915 pompierii vor beneficia de 15 guri de apă, care vor facilita mult intervențiile.
La cazarma și remiza de pompieri Rm.Sărat existau în 1920 : 30 paturi de fier, 2 mese de brad, 2 becuri electrice, 2 sobe de fier, 7 rafturi de pus muniție, un car omnibuz pe 4 roate mergător înainte, topoare, furci, scări, lopeți, pompă mare cu două rezervoare, țevi pentru pompe, pompa nr.2 cu un rezervor, sacale, căngi, scări vechi, în grajduri hamuri, juguri, hățuri, căpestre, truse pentru potcovit, mașină de tăiat paie, chivere, cingătoare, perii de cai, țesale, trăsură fără caș, camion cu un cal, 19 cai, iar în 1923 în dotarea secției de pompieri Rm.Sărat erau : una pompă Walser dublă pe 4 roți, una pompă Hidroform Walser, una pompă mică fiosă pe cărucior cu 2 roate și ulube pentru un cal, un car de coloană, 5 sacale mici Knaust Md 1882 cu butoi de fier, una căruță cu osii. Harnașament : 3 perechi hamuri rotaș, una pereche hamuri cetlaiași cu căpețele și câmpuri, 7 juguri de piele, 6 căpețele și câmpuri a un cal, 8 căpestre de piele, 8 lanțuri. Cazarmament : 20 paturi individuale, 20 saltele.
În 1924 comandantul secției de pompieri Rm.Sărat trimite o adresă Primăriei locale prin care-i cere sprijinul pentru a se rezolva conflictul între secție, biserica învecinată și școala normală pentru terenul împrejmuitor ce este solicitat și de biserică și de școală. În același an secția face demersuri către primărie pentru a obține un teren de un 1 ha dintre cele ce posedă primăria pentru a-și face grădină de zarzavat necesară unității.
La rândul său Inspectoratul Pompierilor Militari solicită Primăriei Rm.Sărat să analizeze posibilitatea achiziționării de pompe performante pentru a face față incendiilor, pompele sunt cu motor cu benzină manipulate de un șofer și 3-4 oameni ce au o putere de 3-4 pompe din cele vechi de mână pentru care ar fi necesari 70-80 oameni. Totodată se menționează că este în interesul orașului și al cetățenilor ca să se treacă de urgență la procurarea de mașini noi performante care să poată face față la situații limite în cazul unor incendii majore.
Primăria Buzău analizând situația secției de pompieri hotărăște să construiască locuința comandantului secției. În publicația de 16 martie 1925 se anunță licitație publică prin oferte închise și sigilate. Pentru a fi admiși la licitație concurenții vor depune odată cu ofertele lor o garanție provizorie de 50000 lei din valoarea lucrării.
Anul 1928 aduce în dotarea secției o mașină Magirus și prima autocisternă.
Ca și în cazul secției de la Râmnic și la Buzău există un conflict între secția de pompieri și biserica Banu pentru terenul învecinat. Comisia monumentelor istorice roagă Primăria să ia măsuri pentru a înapoia parohiei Banu locul cimitirului și egumeniei care este folosit de pompieri pentru sacale.
La rândul său Serviciul de pompieri din Rm.Sărat adresează prefectului județului în 1934 un raport în care arată dotarea precară a secției cu instrumente vechi, iar cei 7 cai folosiți au fost toți propuși la reformă, astfel că incendiile tot mai dese din oraș, neputând fi localizate și înăbușite la timp. Se solicită sprijin prin ajutor public, pentru a cumpăra o autopompă cisternă. Pompa ce urmează a fi achiziționată aruncă o coloană de apă de la 40 m, distanță cu o putere de 800 l pe minut, pompa fiind neapărat necesară la țară pentru stingerea incendiilor la stocurile mari de furaje, la astfel de incendii sursa de apă folosită trebuie să fie la distanță mai mare.
Primăria Rm.Sărat în 1934 introduce taxe astfel fiecare contribuabil cu un venit de 80000 lei va achita 20 lei, între 80000-150000 va da 40 lei, cu venit mai mare de 150000 va cotiza cu 100 lei, iar asupra proprietăților clădite impozitul va fi de 2%, iar societățile de asigurare vor plăti din valoarea totală sumele încasate, în cazul unor distrugeri provocate de incendii.
În raportul din 1935 al Serviciului tehnic al Primăriei Rm.Sărat la situația lucrărilor executate în perioada 15 noiembrie 1933-1 ianuarie 1935 se menționează reparațiile le remiza autopompelor și camerelor pompierilor în valoare de 65.000 lei.
Cu ocazia inventarierii imobilelor publice în 1940 se menționează de către primăria Buzău că imobilul din strada N.Stănescu (Bistriței) are o suprfață de 1020,50 m.p.clădire și 10236 m.p. teren.Imobilul se invecinează cu strada N.Stănescu, str.Maior Ghindaru, Ilie Hagiescu și Biserica Banu. A fost construit de primărie în anul 1870 pe terenul stăpânit din vechime, este învelit cu tablă și construit pe soclu de piatră din cărămidă lucrată cu var și se compune din :
Cazarma ce a fost construită în anul 1870 și are 2 dormitoare, un hol, 7 camere și 2 sălițe.
Grajdul, sala de gimnastică au fost construite în 1912.
Locuința comandantului a fost construită în anul 1926 și se compune din 4 camere și 2 marchize.
Sala de mese a fost construită în anul 1928 cu bucătăria, iar camera de gaze în 1939, din beton armat, iar întreținerea cade în sarcina primăriei.
Prin decizia nr.5266 din 28 iunie 1944 Primăria Buzău hotărăște pornind de la adresa Companiei de Pompieri Buzău, prin care solicită ca din fondul de 6.710.0000 lei ce a fost trimis de Comandamentul A.P. pentru construirea de adăposturi, să se aprobe construirea a 5 adăposturi pentru mașinile de pompieri, construirea a 5 bordeie adăposturi pentru protecția mașinilor de incendiu și construirea a 4 bordeie adăposturi pentru ostașii Companiei de Pompieri servanți ai mașinilor de incendiu în zona de dispersare a unității pe izlazul comunei Simileasca la 4 km de orașul Buzău în valoare de 760.000lei
În timpul celui de al doilea război mondial pe lângă atribuțiile specifice pompierii râmniceni aprovizionau cu apă de băut trupele sovietice. Printr-o adresă datată 30 martie 1945 se solicită decontarea unor facturi în valoare de 402640 lei ce reprezintă costul benzinei întrebuințată de autocisterna secției pentru alimentația cu apă de băut a trupelor sovietice.
Aceeași secție solicită în ianuarie 1945 Primăriei Rm.Sărat cantitatea de 1000 litri benzină necesară pentru mașina de incendiu, secția mai având nevoie stringentă de 50 kg ulei de iarnă, 50 kg vaselină și 50 kg valvolină.
Secția de pompieri din Rm.Sărat informează primăria locală că în data de 22 noiembrie 1945 a avut două operații de ieșire la foc în comuna Ziduri și Dărâmați unde ardeau șiruri de paie, dar nu a putut ieși în misiune din cauza autocisternei care era stricată, în atare situație solicită sprijinul autorității locale. în rezoluție primarul Victor Dănulescu aprobă reparația autopompei cisternei , urmând a se face intervenție la fabrica de tutun pentru a se executa aceasta cât mai urgent.
Gh.. Caliț șeful secției de Pompieri din R.Sărat în data de 3 decembrie 1945 revine și cere ajutorul primăriei pentru a dispune aprobarea sumei de 3.000.000 lei pentru repararea pompei autocisternei, văzând că nu primește suma solicitată de la primărie, trimite cu o nouă adresă în care menționează că dacă primăria nu dispune de fonduri, și ținând cont de faptul că majoritatea incendiilor au avut loc în comune, să se solicite făcându-se diligențele necesare către prefectură, în vederea obțineii sumelor solicitate.
Deși s-au confruntat cu multe lipsuri de natură materială atât pompierii buzoieni cât și cei râmniceni și-au făcut cu prisosință datoria, salvând vieți și bunuri materiale.
